Posts Tagged ‘istorie’
Swan song – fabula
(Meditatio XLI)
In the End, we will remember
not the words of our enemies,
but the silence of our friends.
More Geese than Swans now live…
O mică fabulă.
Septembrie
Nu doar o enunțare a chestiilor care se petrec acum ci ceva mai mult.
Meditatio I
(The pulse of awakening)
«Caro m’è ‘l sonno, e più l’esser di sasso,
mentre che ‘l danno e la vergogna dura;
non veder, non sentir m’è gran ventura;
però non mi destar, deh, parla basso.»
(Welcome is sleep, more welcome sleep of stone
whilst crime and shame continue in the land;
my happy fortune, not to see or hear;
awake me not; hush, whisper low
Michelangelo, Rime 247)
Primul episod de Ergo proxy (“Meditatio I – The Pulse of Awakening”) începe cu acest fragment şi la fel va începe şi această serie de filosofii posibil inutile şi incorecte care se vor concretiza cândva în ceva mai solid decât aceste articole scrise aici disparat, din când în când. Nu voi spune ce va ieşi, veţi putea ghici pe parcurs, probabil (de fapt, recunosc, nici eu nu ştiu exact ce va ieşi dar aceste articole de aici sunt chestii care mi-au trecut prin cap de 3-4 săptămâni deja).
Soon the Nearing Vortex
Aparent nu sunt singurul care nu se oprește la prima piedică. Nu s-a terminat, lupta continuă acolo dar sub alte forme. Nu se mai iese pe stradă ca la început dar lupta continuă. Fără lideri și fără nimic, acei oameni chiar merită respectul tuturor. Și-l au: forumul din pardus are un topic deschis pe această temă, cunoscuți din străinătate au discutat cu mine pe această temă, etc. Doar că la nivelul politic lucrurile stau altfel. Diplomația asta (diplomacy is to send someone to hell and make him looking forward to the trip), ea este cea care poate duce la o soluționare rapidă și nonviolentă sau la alte finaluri. Oricum, se pare că și politicienii vor avea câte ceva de zis (Băsescu 14). Twitter, #pman.
Profit de același post pentru a vorbi și de o altă mișcare studențească, foarte apropiată. A început printr-un post pe forumul materiei de PA: Considerând că duminică mai avem un deadline, nu ar fi posibilă o amânare a acestui proiect pe 2-3 zile? A continuat prin răspunsuri în același ton până când s-a decis alocarea unui spațiu pentru un poll. Un poll la care au fost 260 de voturi pentru și doar 2 împotrivă. Se pare că un interes comun (deși nu foarte important) i-a determinat pe toți să piardă acele 5 minute din timpul lor pentru a completa un formular. Aș vrea ca același număr de studenți să decidă același lucru și-n timpul perioadei de feedback. Și așa se poate obține schimbarea, unde este nevoie.
Dacă tot vorbim de cursul de PA, chiar mi s-a părut superbă ideea de a căuta idei pentru a îmbunătăți interesul studenților pentru curs și a avea o sală plină la curs. Nu scriu mai mult pentru a nu fi acuzat de brownnosing.
Termin cu același quote de ieri, citat care se potrivește pe toate cele 3 situații de aici. Se anunță următoarele 3 săptămâni a fi foarte interesante. Multe idei și multe lucruri de făcut. Revitalizare de proiecte, promovări, așteptarea unor rezultate, analiza unor date statistice, chestii faine și interesante. Dar până atunci să golesc cu totul stiva și să termin repararea ei. Citatul:
“Confine that which you fear to the mirror. Start with who is standing there. Then smile.“
The Shards of Rimni
Paste dintr-un articol, nimic altceva de vazut aici pentru necunoscatori.
“Quantum physics meets computation
In the early days of computer science, people wondered whether there were much more powerful computers than those made up of circuits composed of elementary gates. But since the seventies this question has been considered well settled. Computers implementing the von Neumann architecture on silicon were the obvious winners, and it was widely accepted that any other way of implementing computers is polynomially equivalent to them. That is, a T-step computation on any computer takes at most some polynomial in T steps on another. This fundamental principle is called the extended Church-Turing thesis. Quantum computers violate this fundamental thesis and therefore call into question some of our most basic assumptions about computers.
Can quantum computers be built? This is the challenge that is keeping busy many research teams of physicists and computer scientists around the world. The main problem is that quantum superpositions are very fragile and need to be protected from any inadvertent measurement by the environment. There is progress, but it is very slow: so far, the most ambitious reported quantum computation was the factorization of the number 15 into its factors 3 and 5 using nuclear magnetic resonance (NMR). And even in this experiment, there are questions about how faithfully the quantum factoring algorithm was really implemented. The next decade promises to be really exciting in terms of our ability to physically manipulate quantum bits and implement quantum computers. But there is another possibility: What if all these efforts at implementing quantum computers fail? This would be even more interesting, because it would point to some fundamental flaw in quantum physics, a theory that has stood unchallenged for a century.
Quantum computation is motivated as much by trying to clarify the mysterious nature of quantum physics as by trying to create novel and superpowerful computers.“
Reading between the titles there’s another story.
The Prince
Prima parte este inspirată din detaliile pe care mi le mai amintesc citind ce-am scris la finalul liceului. Nu-mi mai amintesc prea multe de când eram mic si nu știam prea multe. Probabil nici nu sunt chestii prea importante deși din acele zile mi se trag câteva caracteristici. Până în a 3-a nu prea am ce zice, nu mai rețin prea multe lucruri. Doar câteva scene din jocurile jucate atunci (nu le voi povesti aici) și cam atât. Știu doar că până în a 3-a aveam citite toate romanele lui Jules Verne și multe alte cărți. Doar citite, nu și interpretate sau analizate. Aparent, în a 4-a lucrurile s-au mai schimbat puțin. Începuse prima olimpiadă, doream și eu să arăt că sunt mai tare decât mulți alții. E momentul în care am ales matematica în favoarea literaturii deși nici una din ele nu prevala prea mult față de cealaltă. Nu am făcut mare lucru în a 4-a la olimpiade dar am reușit să mă remarc pe planul școlii la disciplina matematică. Astfel, în clasa a V-a a fost mult mai ușor să merg la pregătirile pentru olimpiada de mate și alte chestii similare. Oricum, eram încă destul de egoist pe vremea aia și doream totul pentru mine, iscând nu de puține ori conflicte din cele mai mici amănunte. (de aceea titlul acestui post este cel actual) Cam așa au fost lucrurile până la finalul clasei a 5-a când eșecul de la județeana de mate (cauzat în parte și de neglijarea exersării cu câteva zile înainte în favoarea unei mici distracții), eșec resimțit la începutul clasei a 6-a când am fost exclus de la participarea la un concurs de mate pe baza rezultatelor anterioare m-a determinat să-mi promit că nu voi mai lăsa șansele să-mi scape așa ușor. Poate a fost și faptul că profa de fizică de atunci mi-a promis că mă va lua din a 7-a la olimpiadă (deși nu a fost profa mea decât în a 6-a), poate a fost și faptul că, începând cu clasa a 5-a, matematica devenise destul de grea pentru majoritatea colegilor, poate și din alte motive pe care nu le știu, la finalul clasei a 6-a eram deja solicitat de câțiva colegi să le explic rezolvările unor exerciții (de fapt cred că era ceva de forma eu îți dau tema la mate tu-mi dai tema la engleză <- pe vremea aia nu-mi plăcea engleza și făceam asemenea târguri). Oricum, la începutul clasei a 7-a, cu ultimele urme de egosim, mi-am zis că voi încerca să particip la cât mai multe olimpiade pentru a-mi alege materia la care voi excela. Română, fizică, biologie (vineri, sâmbătă, duminică). După susținerea ultimei probe mergem să vedem rezultatele la fizică, momentul care a marcat începutul schimbării: singurul loc care-mi aducea calificarea la națională. Primit felicitări din partea tuturor profesorilor din școală, inclusiv din partea celor pe care nu i-am cunoscut niciodată sau care se mutaseră la alte școli și licee. La natională a fost foarte frumos, o parte din dorința de a participa mai departe fiindu-mi generată de acea săptămână de la Târgoviște și de cunoștințele făcute acolo (pe vremea când încă mai eram destul de sociabil). O altă parte a acelui entuziasm a fost provocată în ziua premierii când am fost foarte mândru de sucesul altei persoane din lotul județului, Prisăcari Bogdan ajungând în lotul României pentru inter. A fost momentul în care mi-am promis că nu voi mai merge la alte materii la concursuri decât în măsura în care mă vor ajuta să ating performanțele lui Bogdan. Clasa a 8-a continuă pe aceași linie și la fel și restul anilor de liceu. Mai multe detalii pe direcția asta pe 360. Tot acolo schimbările profunde care au dus la pierderea ușurinței în a realiza noi relații, etc. Acolo cred că este scris pe undeva de ce nu am plecat în afară crezând că voi putea schimba ceva aici, de ce titlul acestui blog este Changing the World (Facts of Lore), etc.
Acum partea care nu apare acolo, cea care m-a îndreptat spre a alege să fiu asistent la câteva materii. După cum am zis, clasa a 5-a jutorul pe care-l dădeam celorlalți era bazat pe un schimb reciproc și avantajos. Până am realizat că acest lucru nu era prea util și am redus cercul celor care primeau informații la cei care meritau, un grup destul de mare de oameni. Spre finalul clasei a 8-a deja începusem să explic prin pauze diverse chestii, probabil din cauza examenului care venea. Astfel, clasa a 8-a m-a pregătit oarecum pentru a explica celor din jur diverse concepte care erau ceva mai grele decât media. Clasa a 9-a a continuat pe același fir, la fel și liceul. Spre finalul clasei a 11-a eram deja contractat să dau meditații la fizică pe parcursul vacanței pentru o colegă. Astea m-au ajutat foarte mult să-mi formez un sistem unic (zic eu cu ultimele urme de egoism) de înțelegere și explicare a conceptelor, lucru care s-a văzut în clasa a 12-a când banca mea era mereu plină de cărți și foi cu rezolvări de variante, probleme, etc. (fie ale colegei de bancă care și le mai împrăștia – un fel de River Tam for those who know her :D – fie ale colegilor cărora le explicam diverse chestii) Liceul a fost și primul contact cu programarea, faptul că nu s-a făcut prea bine și egosimul propriu determinându-mă să învăț singur oferindu-mi astfel șansa să pot scrie diverse programe prin clasa a X-a și atrăgându-mă din ce în ce mai mult spre aria IT-ului (mai ales că încet-încet realizam că nu puteam face nimic cu fizica în țară). În fine, deciziile cu privire la facultate și celelalte nu mai contează acum, ce contează este că undeva prin clasa a XI-a am ales drumul 42 în favoarea unei existențe normale, preocupându-mă diverse chestii (chiar în preziua examenului de admitere eu eram în carrefour si citeam o carte din care a doua zi am crezut că am reușit să scot un mic algoritm eficient pentru compresia datelor).
Facultatea. Cursul de programre nu mi-a atras atenția de loc la prima întâlnire. Cel cu Olteanu, foarte frumos, fără probleme. Îmi amintesc primele cunoștințe din facultate (Ramona, Sergiu, Alexandra, Andreea). Îmi amintesc drumul de după ora lui Stihi către rectorat unde aveam filosofia. E momentul în care Ramona (parcă) a cerut explicații suplimentare legate de ce-a predat Stihi (doar așa ca o convorbire pe parcursul drumului). Vineri, fizică, nimic inteligibil. Luni după uso am decis că voi ține seminarii de fizică săptămânal în care voi face probleme cu toți (la asta m-a ajutat participarea la lot, explicațiile oferite în timpul liceului, etc). Primele întâlniri m-au și dezamăgit puțin (când am auzit de la Mihnea despre alt coleg care a spus te duci, măh, să-ți explice ăla?) dar mi-au trecut repede din cauza emoțiilor și nu numai (puteți citi și în arhive pe acest blog). Cea mai faină ședință de fizică a fost cea ținută în locul cursului de uso înainte de parțial. Atunci am avut EC004 plin și mulți oameni care puneau întrebări (la una parcă nici nu am știut să răspund). Atunci a venit un asistent sau cineva căutându-l pe Răzvan și m-a crezut că sunt profesor. Semestrul întâi cam asta a fost tot. (Cu excepția câtorva zile și nopți petrecute în cantină – mai am și azi o poză de la o întâlnire înainte de algebră parcă - cu diverși colegi din diverse grupe, colegi cu care mă înțeleg foarte bine acum și cu care-mi face plăcere să lucrez).
Semestrul doi a fost ELTH-ul unde am făcut câteva colocvii ca la fizică. ELTH la seria CB. Oana Goge mi-a zis că aș merita să fiu prof pentru că știu să explic foarte bine și chiar înțelesese de la mine deși nu dormise decât cu câteva zile înainte. (Undeva pe parcursul semestrului cred că explicasem câteva chestii de MN, ceea ce a cauzat, împreună cu plăcerea pe care o aveam pentru materie – îmbinarea între toate cele 3 materii care mi-au plăcut vreodată: progra, fizică, mate -, să-mi doresc șa fiu asistent începând cu anul doi la acea materie (știind că se poate).). Cred că sesiunea din vară a fost momentul în care am decis clar că voi deveni asistent la cât mai multe materii se poate (mai ales că aveam destul de mult timp liber la dispoziție și încă mai am).
Semestrul întâi din acest an. Grupa 311CC, programare. Grupa 312CC, programare (doar din două în două săptămâni din cauza orarului). Teme, laboratoare, interesare de cum se simt în fața celorlalte materii, etc. Ținut două seminarii la fizică cu ei. Seminarii care s-au dovedit utile (și nu că aș vrea eu să mă laud dar se poate vedea procentul de promovabilitate la fizică în acest an). Dar și probleme cu un oarecare George Constantin și nu numai. În fine, overall a fost o experiență frumoasă, experiență care mă va determina să iau cât mai multe materii posibile.
Acum sunt într-o dilemă. Pe de-o parte aș lua 311-le la câte o materie în fiecare an, pe de altă parte m-aș concentra foarte mult pe una, două materii și voi încerca să le transform foarte mult. Momentan, cred că aș putea face ambele (având pe lista de anul următor: PC, MN, EEA, USO din materiile prin care am trecut – TS și AA ar fi fost câteva alternative dar nu mai vreau în urma examenelor la acele materii, preferând EEA-ul în schimb. Din materiile care vor urma, momentan sunt interesat (după denumire) de ED, PP, PC, PA, CN1, CN2, EGC, APD, LFA, etc. Voi vedea ce va rămâne din lista asta lungă după un timp.
Despre viitor nu știu ce să zic. Pe de-o parte aș vrea să lucrez într-o companie mare, cu mult profit pentru că asta mi-ar aduce fondurile necesare pentru a-mi continua planul de a schimba lumea (cel puțin în ipostaza în care este actual). Pe de altă parte aș prefera o slujbă care să-mi permită atât contactul cu generația tânără cât și timpul necesar diverselor proiecte de cercetare. Aparent, slujba de profesor universitar ar fi potrivită dar din ce am mai auzit și am mai observat nu e chiar lozul câștigător. Oricum, până la terminarea facultății mai este timp și pot găsi pe neașteptate un alt drum în față (așa cum recent am descoperit un al treilea drum, realul 42, despre care voi vorbi doar după ce voi fi mers mult pe el).
Cam atât. Am protejat-o pentru că sunt multe detalii nespuse dar și multe chestii scrise aici care nu ar trebui să ajunga publice momentan.
Last Call at the Broken Hammer
Este vorba de ultima încercare de a schimba ceva în legătură cu frauda intelectuală. Doar o idee ca ansamblu a mai multor soluții propuse de diverse persoane, legate prin chestii din alte domenii. Comunicat securizat la nivelul 3. Înainte de a începe doar un citat scurt: if they get you down, you best get back up. Restul e criptat pe paragrafe.
The Things We Cannot Change
Rezumat (pentru că am depășit limita impusă de 500 cuvinte): Am vorbit despre câteva lucruri care nu mi-au plăcut în ultimele zile și am strecurat câteva hinturi pentru ce va urma sau ce e în curs de desfășurare. Am vorbit despre neimplicarea multor oameni în schimbările necesare, m-am legat puțin de feedback și de două persoane care s-au comportat – consider eu – anormal pentru cineva din mediul academic, am motivat reintroducerea moderării comentariilor și iar m-am legat de frauda de la examene, probabil pentru ultima dată până la un anumit eveniment. Finalul conține linkuri către sursa de inspirație. Oricum, iar am vorbit mult pe lângă subiect și foarte puțin despre acea schimbare de axe de coordonate care pare a urma. Dar asta e, nu vorbesc prea ușor despre relațiile dintre 52, 42 și (to be completed).
Its Hour Come ’round at Last
Ar fi trebuit să se cheme 21/3 in spiritul articolului de anul trecut. Dar deoarece mă pot juca mult cu numerele alea amales alt titlu și am pus jocul la piry. Să văd întâi cum a fost acest an, cum a decurs, câte realizări am avut și câte probleme am provocat. Nu le voi lua în ordine cronologică și nici după legături evidente (așa cum am procedat și până acum).
Voi începe prin a spune că am găsit un blog foarte interesant deținut de Ana și care a dat multe sfaturi în diverse momente esențiale. Blogul l-am găsit într-o oarecare zi de plictiseală și m-a atras titlul unui articol de care m-am și legat. Tot de acolo am aflat că omul poate dispune de o infinitate de resurse, lucru dovedit din plin în trecutul apropiat dar și îndepărtat. A fost problema cu MN-ul care mi-a fost reproșată și în acest an într-un comentariu și am trecut de ea destul de bine. În prezent sunt asistent la MN și sper că voi face treabă bună. Au mai fost și alte momente generatoare de schimbări și toate au fost trecut prin găsirea unor resurse care nu păreau a fi acolo (mai multe puțin mai jos).
Am avut parte de multe evenimente alături de cei din Rosedu, Piranha și celelalte locuri din regie ne-au avut de multe ori adunați împreună pentru a sărbători diverse evenimente: lansare de Ubuntu, pregătire UIF, reclame UIF (și aici ca și aici), două install fest-uri (aici și aici), Am participat la Rosedu Summer of Code, s-a lucrat destul de mult la hfall (deși mai avem destul de multe de făcut – situația după un an a rămas cam la fel și în prezent). Am participat la Rosdev și Eliberatica (am pierdut link-ul rezervat pentru asta, nu-l mai caut). Și nu în ultimul rând, se pare că în curând Rosedu va deveni o organizație cu statut ca la carte, lucru care nu poate face decât să mă bucure.
Am văzut foarte multe filme care s-au dovedit a fi utile și din care am extras și extrag citate. Andromeda, Firefly, etc. Le găsiți pe toate în categoria review. Ce am link-at aici erau mult prea importante pentru a nu fi incluse. Reprezintă un fel de poligon de control pentru un spline, bucăți din cele două episoade și nu numai fiind vizibile aproape oriunde.
Am participat la deschiderea anului universitar deși nu pot zice că a fost mare lucru important acolo. Voi merge șila anul pentru a studia câteva teorii emise pe parcurs. Mai interesant a fost de văzut prima impersie a studenților de anul întâi din perspectiva unui student de anul 2.
O mare problemă a fost cauzată de faptul că – dorind să dau un feedback obiectiv de forma cum pare la început, cum pare la mijloc, cum pare la final – cineva sus pus s-a supărat pe ce-am scris la un moment dat, legându-se de cel mai neimportant aspect din tot entry-ul de acolo. Oricum, fac o corectură a acelui aspect pentru că era oricum greșeala mea. Fragmentul “Până acum nu am făcut decât să auzit bancuri adevărate, nici măcar o problemă nu s-a rezolvat la acel seminar. Poate spre final lucrurile vor reveni la normal.“ era 90% adevărat după primul seminar dar nu mai este la fel de adevărat acum. Într-adevăr s-a făcut doar ABC-ul necesar dar sunt perfect conștient că nu se putea face mai mult. După cum sunt conștient și de faptul că ar mai fi multe de învățat până când voi putea realiza exact care este ABC-ul necesar și care porțiune reprezintă litera D. Pentru a mai preveni asemenea lucruri dar și din cauza altor articole ce criticau diverse aspecte am instaurat sistemul psf. Poate după ce voi reuși să completez acele licențe și tot voi legaliza întreg acest aspect.
Partea cea care s-a terminat cel mai rău este cea care critica aproape 99% din studenți. Pornind de la o observație de mult timp în urmă, pornind cu un entry scris în glumă după un examen din sesiunea 2, pornind de la faptul că s-a observat la un moment dat o îmbunătățire, am invocat psf-ul și am scris un entry foarte lung (două de fapt): unul în care mă întrebam dacă nu cumva studenții fac acum facultatea doar pentru diplomă (ceea ce se și întâmplă) și altul în care încercam să ofer soluții – date și de alții – referitor la organizarea examenelor. Făceam asta pentru că “problema de bază în România la ora actuală: majoritatea populației încearcă cu orice mijloace să fie considerată ca fiind o persoană total diferită de ceea ce este. Dacă într-o zi toți și-ar da jos măștile lucrurile ar arăta cu totul altfel, chiar dacă numai pentru o zi.” Și o mare parte a acestor măști este cauzată de un sistem educațional prost. Vin mulți studenți cu 10 (9.5+) la admitere, bac, liceu și, când observă că la facultate nu mai au aceleași performanțe aleg drumul cel mai ușor: frauda intelectuală. Nu zic că toți fac asta, sunt multe persoane care chiar dacă au copiat la examenul X se simt rușinați după, persoane pe care le stimez foarte mult – mai ales dacă materia era una împuțită. Dar nu fac același lucru pentru cei care trec examenele la materiile de profil așa cum trece o gâscă prin apă, persoanele care acumulează goluri peste goluri doar din dorința de a obține acel carton de la final. Totuși, mentalitatea conform căreia Esti prost daca ai onoare si daca tii la ea a generat mici probleme pentru mine și m-a făcut să-mi revizuiesc această atitudine. După un moment în care totul părea a se fi prăbușit, timpul și infinitatea de resurse mi-au dovedit că există câteva soluții, dintre care am acceptat-o și eu pe cea mai facilă momentan. Poate după o oarecare pauză în acest domeniu, timp în care voi lucra pe alte direcții, poate după această pauză voi reuși să realizez acel mic pas care va aduce by sidewind acel cutremur care va schimba un sistem învechit.Poate că e mai bine așa, poate voi evita momentul în care voi spune we fucked up the end game.
Abia am ajuns la jumătatea articolului, acum vine partea cea mai importantă a lui. Pornind de la ce am scris cândva despre inginerul ideal (de fapt având doar mugurii acelei discuții), pornind de la o idee din Troy, idee necomentată destul de mult pe pagina unde i-am făcut review acestui film (dar pe care nu o voi comenta nici acum) am decis să incerc diverse chestii de pe autostrada 42. Am participat la sesiunea de comunicări de anul trecut deși a fost la materii fără prea mari legături cu IT-ul: pedagogie (unde planul de predare al lecțiilor asistate de calculator a fost premiat cu premiul întâi) și filosofie (unde premiul 3 pentru eseul privind predictabilitatea existenței, eseu scris împreună cu Mihnea, a ajuns abia azi). Poate anul ăsta voi participa la materiile corecte. Oricum după publicarea licențelor voi publica și acele articole, cu învoirea participanților în redactarea lor, dacă e cazul.
Tot pe acest fir notat 42 am făcut câteva experiențe cu materiale open-source. Un plugin de pidgin, câteva teste de distribuții Linux și ceva versiuni de window-managers. Voi continua cândva experiențele lăsate baltă, doar că nu acum.
M-am distrat la un moment dat cu metode numerice aplicate în fizica computațională, am făcut inclusiv simulări monte-carlo într-un oarecare proiect pe baza asta. Ba chiar am avut și un început de teorie privind terminarea parțială a algoritmilor de tip Monte-Carlo, idee nepusă în practică și necontinuată din toamnă.
Banda de circulație de pe autostradă pornește și de la o frază din Knuth: ““Science is what we understand well enough to explain to a computer. Art is everything else we do.“. Pornind de la un joc cu reguli foarte simple dar extrem de dificil pentru calculator (estimat a fi mai dificil decât go), pornind de la multe pdf-uri cu diverse tehnici din AI, m-am trezit angrenat rapid pe această bandă. Nu știu cât de multe voi face dar aș vrea să pregătesc ceva interesant din domeniu pentru sesiunea de comunicări, mai mult decât e deja pregătit pentru filosofie 2.
Oricum, o altă chestie de care sunt mândru că s-a realizat în acest an este concursul de programare. Deși are destui de puțini participanți momentan, sper ca prin chestia pe care o voi face luni să mai aduc câțiva. Și dacă tot vorbim de programare pot spune că sunt pe deplin mulțumit de rezultatele obținute de grupele mele la programare până acum (evident că se putea și mai bine dar nu poți cere excelență uniformă, poți doar prin extragerea unor reprezentanți).
Și mai sunt mândru și de realizările din pardus. Dar despre ele nu pot vorbi acum.
Anyway, trebuie să termin și eu aici din multe motive (printre care și faptul că am depășit 1600 de cuvinte și știu că am cel puțin 4 linkuri cu 1000+ cuvinte – nevrând să-mi plictisesc cititorii va trebui să mă opresc)
Pentru acest an aș vrea să se intâmple destul de multe dar nu pot garanta că se și vor întâmpla. Oricum, 12% din ele e deajuns (rev / 42 2). 12% apare și în următorul banc – citat din Andromeda, episodul care a dat titlul de azi:
“Dylan: It’s a little-known law of thermodynamics – The Conservation of Optimism – there’s only so much to go around.
Beka: In that case, it’s simple – lower your expectations.
Dylan: You’re right. I officially declare this glass 12% full.
Beka: That’s the spirit.”
Gata pe azi, revin mâine sau mai târziu. Și următorul entry de peste 1600 cuvinte și cu multe linkuri va fi peste un an, la 22/4 (deși nu e sigur)
Fly safe,
MtW
The Sum of its Parts
O sumă de gânduri din diverse surse. (Cu foarte mare legătură din punctul de vedere al evenimentelor recente și îndepărtate)
Încep prin a spune că ziua de azi a fost foarte mult marcată de evenimente ce au adus extaz pe plan intelectual (as in 42). Dimineața am văzut un algoritm care oferea soluția minimă la light-bot pus în practică. Soluția minimă se caracteriza prin două aspecte la un nivel specificat: lungime mică a codului scris în robot (6-9 instrucțiuni dacă-mi amintesc bine) și durată mare a execuției programului (cam 15 minute din care doar ultimele 2-3 realizeaza exact ce trebuie). Majoritatea timpului de execuție era consumat pentru mutări redundante, mutări care erau refăcute (as in undo) câțiva pași mai târziu. Până când robotul a ajuns într-o poziție in care funcția recursivă infinită îl ducea imediat către soluție prin mișcări neredundante. Odată terminat filmul de rulat l-am mai pus de câteva ori pentru a încerca să înțeleg de ce robotul ar fi gândit așa. Soluția cea mai minimală (pun intended) pe care o putea crea logica umană avea o lungime aproape dublă. Rețineți ideea, voi reveni asupra ei in curând.
Mai târziu, în timp ce așteptam într-unul din acele momente idle numit fereastră (între un seminar și laboratorul pe care doar 3 persoane îl fac la ora la care este în orar) am văzut un poster cu nu știu ce seminar de filosofie. Cum cursul de anul trecut mi-a provocat câteva intrări filosofice pe-aici, cum mâine aveam oricum filosofie, am zis să mă uit să văd despre ce era vorba. Și am văzut o frază care m-a determinat să caut pe google mitul peșterii al lui Platon pe care l-am citit și am descoperit mici legături cu multe chestii ce au apărut pe-aici. Rețineți și ideea asta.
Mai spre seară am găsit o carte distribuită sub licență CC-sa despre genetic programming. Așa cum Andrei îmi dădea anul trecut citate din Tanenbaum așa am făcut și eu azi cu această carte, fiind mult prea interesant scrisă. Am mai adăugat o carte de citit pe lista celor legate de IT (pn-search, game theory, cryptography, operating system, neural networks, etc) Tot adun cărți de citit și tot nu reușesc să ajung până la final în ele când le iau. Dacă-mi amintesc de ele în sesiune se citesc (nu înainte de anumite examene la care trebuie să fac seminarii pentru doritori – fizica, elth, eea, presimt și un ed) dacă nu rămân pe hard până când dau din greșeală peste ele – și uneori descopăr că le am in multiple exemplare în foldere diferite sau in formate diferite. Anyway, primele capitole din carte au ilustrat un mod prin care un program poate evolua singur astfel încât să ajungă la un anumit algoritm. Rețineți ideea, revin spre final.
Tot citind cartea aia și verificând feed-reader-ul (multi-tasking frate :P) am găsit pe reddit un articol care mi-a captat interesul. Tocmai mi-a mai fost oferit un motiv să aștept cu nerăbdare următorul semestru, un semestru unde nu vom mai avea materii ‘împuțite’ (citat din profesorul celalt care a fost azi la seminar și vorbea cu noi, profesor care s-a recomandat a fi prințul Andrei de Hohenzollern) la care cei care râd mai mult după anunțarea rezultatelor sunt cei care ar fi trebuit să tacă și să le fie rușine pentru gesturile făcute. Dar se spune că cine râde la urmă râde mai bine și azi chiar am râs când un oarecare student de anul 3 (cred că era 3) a cerut help să compileze un oarecare program cu pointeri că nu și-i mai amintea de când era el în semestrul intâi (nu nu e tipul care a zis că Pascalul e mai simplu și mai bun ca C-ul). Poate am avut o premoniție și așa vor face mulți stimabili în curând. Abia aștept PP-ul și PC-ul (PC2 ca să nu se confunde cu materia la care am corectat recent tema 2).
Și că tot vorbeam de premoniții, mi-am făcut ieri timp să și văd un film numit (logic) Preomonition. Inițial mă așteptasem la ceva de tipul Final Destination dar s-a dovedit a nu fi chiar așa. Dacă seria celor două filme nu mi-a plăcut deloc acest film a fost interesant până la final. Ba chiar am reținut câteva fraze din el. “Every day we’re alive can be a miracle.” “Faith is just believing in something beyond yourself,… like hope.” și “It’s never too late to realize what’s important on your life, to fight for it.” Le-am pus inline pentru că se leagă atât între ele cât și cu alte lucruri.
Tot azi am avut multe taburi în pidgin deschise și am avut multe discuții cu tentă filosofică și meta-educațională. A apărut întrebarea oare se poate trăi astfel încât felul în care este și gândește lumea să nu te afecteze? Poți s-o schimbi în acest caz doar prin exemplul personal? Concluzia a fost: “nu poți schimba lumea de unul singur, trebuie să sincronizezi mai multe conștiințe” și s-a propus o eventuală soluție (pe lângă multele deja eșuate): “ar trebui să facem un grup, oamenii-care-vor-sa-schimbe-lumea dar e ceva mai complicat de atât pentru că fiecare are o părere proprie despre ce ar trebui schimbat că nu e bine”.Oricum, rămân la ideea că o schimbare profundă nu poate veni acum decât fie din învățământ, fie din vârful piramidei politice (care, afirmă surse neoficiale, este guvernul doar într-un an din 3). Sper să nu fiu luat în vizor de cei de la STS pentru aceste mci hinturi pe care le dau aici, întâmplări recente m-au determinat să încep să vorbesc în hinturi în mod public și să le rezolv în mediul privat – face to face or more private than that.
Acum revenim la părțile rămase în articol, părțile unde am zis să rețineți ideea. Toate cele 3 capete de drum se leagă într-un singur fir: maybe sillicon minds think differently that ours. Am început s-o înțeleg pe valkiria care avea mai demult mai multă încredere într-un PC decât într-un om, sau aproximativ așa ceva. Un program te poate uitmi in multe moduri dar ele vor fi oricum limitate. Pe când un om este în concurență cu Universul (“Artificial Intelligence is no match for natural stupidity“) – unul încearcă o dimensiune a prostiei cât mai mari posibile iar celalt < se presupune > încearcă să fie cât mai extins (fac cam multe paranteze dar mi se pare ok asta). Și deși prostia este unul din cele două lucruri (din care Einstein nu era sigur decât de unul) presupuse infinite, există și fraza: “Hard job being an idiot these days…fierce competition all around“. Mă duc să iau și eu parte în competiția asta, dacă nu am deja locuri fruntașe.
Îmi cer scuze că am scris peste 1200 de cuvinte fără prea mare legătură între ele și cu multe link-uri dar a trebuit să fac asta. A good day for science just ended. Tomorrow a new year will start (which reminds me că anul ăsta a început cum nu s-a sfârșit). Gata.
With love (yeah sure:P)
myself
PS:uitasem de xkcd-ul de azi. Goergeus and awesome indeed. Și se leagă somehow.
PS2: Episodul de unde am titlul este și el util în discuția pusă azi în vedere, o discuție care se leagă de AI, subiect tratat și la fct și nu numai. Also, read the opening quote there.
