Sau cum o simplă greșeală face ca în loc să fac ceva productiv să shave the yak.

Lucram la o chestie. Am instalat octopress ca să testez ceva și mi-am dat seama că o linie din .bashrc pusă la un curs de CDL e cam eronată și fiecare cd într-un director verifica dacă ăla conținea surse ruby dintr-un fel de virtualenv. Să zicem că asta mergea cât de cât ok dar nu mergea bine când ieșeam din directorul respectiv.

Mă enervez și dau să-l șterg. Șterg întâi un director creat prost, dau săgeată sus, ^W și apoi zic să șterg și linia din .bashrc. Nu mai tastez vi (de lene am alias vi ca vim) că văd deja 2 litere. Dau direct fișierul și am o mare supriză. Tocmai l-am șters.

Din fericire a putut fi recuperat. Pe swarm aveam o copie de acum un an, câteva aliasuri au fost recuperate pe baza rezultatului alias, o funcție utilă pentru vim a fost imediat recuperată că-i știam numele, câteva variabile de mediu mi-au mai dat câteva linii de scris acolo. O singură funcție n-am putut s-o recuperez că i-am uitat numele de când n-am mai folosit-o. Asta e.

Ca să mă protejez de alte rm-uri accidentale am făcut un tweak. Acum rm nu face altceva decât să-mi mute fișierele în /tmp, într-un director acolo. Dacă vreau să le recuperez e un simplu cp. Dacă vreau să se șteargă aștept primul reboot. Sau folosesc rrm (de la really rm). Totul printr-o singură funcție în .bashrc (și două aliasuri dacă vrem să fim mai catolici decât papa).

Shaving the yak, am reinventat roata^W Recycle Bin.

Am mai scris despre muzică de 2 ori până acum. Cândva despre ce tare ar fi să avem background music. Linkul lipsă este irelevant.

Până prin a 10-a nu prea ascultam nimic. Ce se mai dădea pe la radio și auzeam accidental sau din când în când pe la TV. Aveam alte lucruri de urmărit, țin minte că programul TV din generală când începeam de pe la prânz cursurile era format din 3-4 ore de Discovery și Animal Planet — dar asta într-o postare viitoare, probabil.

În a 10-a am descoperit Pasărea Colibri și Enya. Și soundtrack-urile din Lotr. Cam astea au reprezentat 90% din muzica de atunci. Și acum acasă mai există directoarele respective și la mine mai există playlisturi. Grupate după ce făceam atunci: playlist pentru jucat Heroes 3, playlist pentru programat, etc. Chiar dacă din exterior nu părea nici o modificare, ordinea și lipsa câtorva piese făcea diferența.

Undeva în vremea asta am prins și Holograf pe care nu-l mai ascult acum dar și Vama Veche, albumul cu armata și câteva piese în plus. Celine Dion. Alifantis.

Pe la începutul facultății am mai prins Ducu Berti, Vasile Șeicaru, Victor Socaciu. Semnal M. Taxi. Plus ocazional câte ceva ascultat așa randomly. Pe la finalul anului 1 mi-am făcut cont de last.fm și scrobbluiam pe acolo. Cu timpul am renunțat și gusturile s-au mai schimbat puțin.

Între anul 2 și anul 4 am mai primit diverse. Unele au rămas, altele nu. În funcție de ce mi-a plăcut și ce nu. De regulă versurile trebuie să fie inteligibile și inteligente. De asta multe genuri actuale nu merg. Cu muzica veche și bună am început să fac cunoștință în perioada asta.

În prezent mai sunt multe chestii pe care nu le știu și lumea se așteaptă să le știu. La IPW n-am recunoscut Varză, acum am câteva de la ei salvate. Mi s-a zis de câteva ori de autorul cărămizilor. Îmi trebuie ceva timp în care să iau albumele cap coadă, sună destul de interesant. Marți un board-game-party ROSEdu s-a transformat în ghicește melodia. Am nimerit vreo 3-6, restul erau necunoscute. Oricum, nu cred că e atât de relevant ce erau, nu prea au supraviețuit. Și am mai avut și eu lucruri care nu au fost recunoscute din exterior. Vezi A Sailorman Hymn de la Kamelot pe care l-am primit în anul 1 de la Alexandra :)

Profilul de pe youtube are acum toate playlisturile publice. Chiar dacă sunt multe care au fost ascultate doar local. Probabil îl voi reactiva și pe ăla de pe last.fm și-l voi reactualiza. Nu știu, e oarecum irelevant.

Acum lucrez mai bine dacă e ceva muzică în fundal. În funcție de cât de mult trebuie să mă concentrez prefer versuri sau soundtrack-uri. Chiar dacă nu sunt atent la ce se zice, e important să fie ceva cu ce m-am obișnuit care să filtreze zgomotele exterioare. E mai liniște așa decât dacă nu ar fi nimic. Uneori ajung să țin doar căștile, playlistul se terminase cu mult timp în urmă dar n-am observat din cauza sporului de concentrare dobândit pe parcurs, aveam momentum cum ar zice unii.

Cam atât acum, e timpul de altceva :)

A trecut ceva timp de la NYR. Analizând ce-am făcut de atunci versus ce mi-am propus am realizat că sunt puțin cam în urmă. Ceea ce înseamnă că se vor schimba câteva lucruri pe aici în curând.

Pentru început, nu voi mai scrie atât de des și atât de scurt. Am încercat să repet experimentul cu titlurile episoadelor dintr-un serial dar asta mă face să scriu puțin și des. Nu e chiar corect, se pierde mult timp și «There are a million ways to lose a work day, but not even a single way to get one back.»

În plus, de câteva zile tot zic că de mâine sau într-o zi o să mă apuc să termin ultimele bucăți din concursul de programare pentru a-l lansa. Deși «one of the greatest labor-saving inventions of today is tomorrow» nu e chiar ok ce fac. «Someday is not a day of the week.»

Nu merge încă să-mi impun deadlineuri și aici. Sunt chestii mai personale și ar trebui să mă gândesc mai mult la taskuri înainte de a mă apuca să le fac. «To think too long about doing a thing often becomes its undoing» zicea cineva.

Pur si simplu când o să prind ceva timp liber o să încep câte un task ceva. Pentru că «nothing is so fatiguing as the eternal hanging on of an uncompleted task» știu că data următoare când am timp liber tot de el o să mă ocup. Sau de ceva alternativ dar oricum sunt șanse să revin.

Important e să-l pornesc. Și de asta am și scris articolul ăsta. Ca să știu ce trebuie să schimb.

Concursul de programare este prioritar. Ca și adăugarea de conținut pe pgraycode. Aici voi reveni la articolele lungi (unul tot azi) și ceva mai rare. Voi renunța la experimentul cu titlurile din filme și de asemenea voi renunța la câteva din posturile pregătite, eventual le las în coadă până se acumulează ceva mai mult. Și nu voi mai vorbi chiar de toate lucrurile. Deși aveam câte ceva planificat legat de facultate de exemplu, e prea scurt să scriu acum, poate mai târziu când se mai detaliază puțin. Sau poate nici nu mai contează că oricum are prea mici șanse să influențeze.

Estimez cam 3 ore libere pe zi. Pentru lectură, cercetare, open source și ce-am scris mai sus. Dacă dedic cam 10-16 ore pe săptămână pentru asta cred că e ok. Trebuie doar să încep. Probabil voi încerca și pomodoro technique. Oricum, activitatea pe FB și celelalte va fi puțin mai redusă.

De data asta motivația suplimentară care aduce boost-ul de productivitate vine/trebuie să vină din interior. Așa a fost să fie și poate că e bine așa. See you soon.

]]> http://pilgrimgray.wordpress.com/2012/01/26/tigh-me-up-tigh-me-down/feed/ 4 Mithrandir http://pilgrimgray.wordpress.com/2012/01/26/flash-and-bone/ http://pilgrimgray.wordpress.com/2012/01/26/flash-and-bone/#comments Thu, 26 Jan 2012 04:43:34 +0000 Mithrandir http://pilgrimgray.wordpress.com/?p=2643 ]]> The evil that men do lives after them;
The good is oft interred with their bones

Repetat în ultimele articole la refuz, fragmentul din Caesar a avut un scop. Nu știu dacă mai este foarte relevant acum, sunt multe alte lucruri de făcut :)

The good that men should live after them;
The evil should oft be interred with their bones

Read this and this. Chiar dacă a doua e incompletă, am putut s-o folosesc de câteva ori ca să aflu diverse lucruri în momentul în care am avut nevoie de ele.

Prima dată când am realizat că pot folosi această rețea socială formată din oameni nu prea mi-au plăcut rezultatele obținute, nu suna prea bine viitorul. Am decis să le ignor pe alea și să mai încerc după ce mai elaborez puțin.

Peste o lună, am obținut ceva rezultate mai bune. Chiar dacă se potriveau cu cele de dinainte, cele pe care n-am vrut să le cred. Un fapt suplimentar le-a dat consistență și așa am început să aflu lucruri ascunse. E momentul în care am zis că se va întâmpla X sau Y peste puțin timp.

Și, regret să spun și-mi pare rău că am avut dreptate, dar s-au întâmplat ambele. Și asta am aflat-o recent (pentru o definiție a lui recent, celelalte articole din jurul ăstuia nu sunt chiar relevante) refolosind teoria din acel discutat post.

Chiar dacă e incompletă, rezultatele au fost remarcabile. Oricum, Knowledge is Power but in the use of Knowledge the real Power lies.

Foarte potrivită.

Merită amintită când ești supărat, când te enervează cineva, când ești prea vesel că ți-au ieșit lucruri remarcabile, mereu. Dar mai ales în prima parte.

No more comments. Alte masti, aceeasi piesa.

The evil that men do lives after them;
The good is oft interred with their bones

Metaforic vorbind, home nu înseamnă doar locul unde te-ai născut. Toți vrem să fim fericiți, să avem tot ce ne trebuie și să realizăm lucruri mărețe în viață (pentru diverse valori și definiții ale lui mărețe).

Numai că fiecare pas poate duce spre anumite point of no return de unde singura direcție este înainte. De acolo chiar nu mai ai ce face și trebuie să înaintezi. Chiar dacă dai de neguri în drumul tău, undeva în viitor ele trebuie să dispară și ieși înapoi la lumină.

Și chiar dacă nu ar dispărea, nu se știe dacă după un nou colț al drumului o nouă potecă nu va apărea, un drum nebănuit West of the Moon, East of the Sun.

Cât timp nu faci greșeli prea mari. Că atunci realitatea va fi una singură.

The evil that men do lives after them;
The good is oft interred with their bones

Nu vreau să fie legat acest post de ce se întâmplă în centrul unor orașe dintr-o oarecare țară. Timingul e puțin cam prostuț dar acele evenimente au fost scânteia care a declanșat articolul, cărbunii și restul grătarului fiind pregătiți deja de multă vreme. Pentru cu totul alte scopuri.

Revenind, va fi un articol format din mai multe părți, fiecare ilustrând o anumită Bastilie și o anumită dărâmare a ei.

Cel mai ușor se revoltă tinerii. După o anumită vârstă deja știi ce e în jur, știi ce ar putea fi schimbat în mai bine și știi unde-ți poți realiza contribuția. Nici n-ai griji multe, crezi că poți face fapte eroice, cerul ți-e limita.

Până ce dai de o jumătate sau până ce-ți vine mintea la loc și tot spiritul ăsta inovator se mai calmează puțin. Deja începi să te gândești și la alții, realizezi că nu ești singur și că unii au nevoie de tine. Așa că tot spiritul ăla revoluționar dispare. Nu te mai duci să arunci borduri în aceste cazuri. Cred.

La fel și cu căutarea neastâmpărată după cunoștințe noi. Goana după câmpiile asire încetează când realitatea te izbește din plin și-ți dai seama că a merge doar pe drumul X nu are multe șanse de succes. Cel puțin la începutul lui. Și totuși, este nevoie de acel drum pentru că el deschide altele în viitor spre lucruri mult mai interesante și mai fascinante decât acum. Dacă focul din privire (luat și ca opoziție și sinonim al gheții din articolul anterior — da, și sinonim și opoziție în același timp) se stinge prea repede acele drumuri sunt pierdute și peste mult timp, în apropierea finalului iernii le vei realiza. Dacă doar va mocni stins, e de-ajuns o scânteie ceva pentru ca totul să renască precum pasărea Phoenix.

Și ca să termin în cât mai puține cuvinte, acum multă vreme, înainte de a lansa acest blog aveam un plan de a rezolva câteva din problemele din politica actuală. Da, eventual chiar și cu putere politică. Din cauza aia blogul se și chema la început Changing the World. Cu timpul, am realizat că nu mă pasionează atât de tare politica și că planul ăla e prea complicat ca să aibă vreo șansă de succes.

Cu timpul, pe lângă faptul că aia nu mă mai interesa, a început să apară în discuție un alt subiect: cele două drumuri majore de care am tot vorbit. De fapt, fațete ale aceleiași monezi întruchipate în diverse ipostaze. A Symmetry of Imperfection. Așa a început să se numească acest blog și nu la întâmplare am ales numele. O cale atât de lungă de la serialul de unde am ales numele și totuși atât de scurtă. În cele din urmă, planul a fost puțin modificat, e posibil să existe o șansă să-l pun în aplicare dar cu totul altele vor fi rezultatele. Multe s-au schimbat de când eram în anii 1 și 2 de facultate.

The evil that men do lives after them;
The good is oft interred with their bones

There are dreamers and there are realists in this world. You’d think the dreamers would find the dreamers, and the realists would find the realists, but more often then not the opposite is true. You see the dreamers need the realists to keep them from soaring too close to the sun. And the realists, well without the dreamers, they might not ever get off the ground.

Tocmai am terminat de citit o carte interesantă. Literatură, nu SF sau cărți tehnice deși și cu alea am o listă plină de citit. Pe lângă continutul din carte am mai aflat și lucruri din alte opere mai puțin citite, trezind în mine setea de a le cunoaște și pe ele în viitor, lărgind lista de cărți de citit de care ziceam la acel NYR.

Este vorba de The Shakespeare Secret (cunoscută și ca Interred with their bones) al lui Jennifer Lee Carrell. O piesă pierdută, un lanț de indicii ascunse, cifrul lui Bacon. Multe referințe la operele lui W.S., în special la sonete dar și la câteva din operele lui interesante (Regele Lear, Macbeth, Hamlet, Titus Andronicus de exemplu).

Un fel de amestec între Sherlock Holmes și Agatha Christie. Rolurile personajelor se vor schimba foarte mult pe parcurs și uneori vei reciti pagini în spate pentru a vedea dacă indiciul ăla nu putea fi interpretat mai bine ca să nu-ți iei țeapa de acum.

Fragmentul din Julius Caesar și încă un fragment dintr-un anumit sonet – foarte potrivit și actual și acum — sunt repetate destul de mult prin operă. Ca și Vero nihil verius. Plus detalii relevante pentru Anglia protestantă în care cei ce purtau motto-ul Ad Maiorem Dei Gloriam erau persecutați ca spioni și trădători de neam și țară.

Vă invit să o citiți, e foarte interesantă. Uneori chiar ai impresia că a fost scrisă ca o operă de teatru. Poate și pentru că e împărțită în 5 acte cu scurte interludii :)

Termin cu un fragment din Prospero, Furtuna, exact așa cum se termină și punctul culminant din carte. (ascultați asta în timp ce citiți fragmentul pentru un efect și mai marcant)

Now my charms are all o’erthrown,
And what strength I have’s mine own,
Which is most faint: now, ’tis true,
I must be here confined by you,
Or sent to Naples. Let me not,
Since I have my dukedom got
And pardon’d the deceiver, dwell
In this bare island by your spell;
But release me from my bands
With the help of your good hands:
Gentle breath of yours my sails
Must fill, or else my project fails,
Which was to please. Now I want
Spirits to enforce, art to enchant,
And my ending is despair,
Unless I be relieved by prayer,
Which pierces so that it assaults
Mercy itself and frees all faults.
As you from crimes would pardon’d be,
Let your indulgence set me free.