Bastille Day
by Mithrandir
Men imprison them and chain them, or raise statues to them.
Denis Diderot
Nu vreau să fie legat acest post de ce se întâmplă în centrul unor orașe dintr-o oarecare țară. Timingul e puțin cam prostuț dar acele evenimente au fost scânteia care a declanșat articolul, cărbunii și restul grătarului fiind pregătiți deja de multă vreme. Pentru cu totul alte scopuri.
Revenind, va fi un articol format din mai multe părți, fiecare ilustrând o anumită Bastilie și o anumită dărâmare a ei.
Cel mai ușor se revoltă tinerii. După o anumită vârstă deja știi ce e în jur, știi ce ar putea fi schimbat în mai bine și știi unde-ți poți realiza contribuția. Nici n-ai griji multe, crezi că poți face fapte eroice, cerul ți-e limita.
Până ce dai de o jumătate sau până ce-ți vine mintea la loc și tot spiritul ăsta inovator se mai calmează puțin. Deja începi să te gândești și la alții, realizezi că nu ești singur și că unii au nevoie de tine. Așa că tot spiritul ăla revoluționar dispare. Nu te mai duci să arunci borduri în aceste cazuri. Cred.
La fel și cu căutarea neastâmpărată după cunoștințe noi. Goana după câmpiile asire încetează când realitatea te izbește din plin și-ți dai seama că a merge doar pe drumul X nu are multe șanse de succes. Cel puțin la începutul lui. Și totuși, este nevoie de acel drum pentru că el deschide altele în viitor spre lucruri mult mai interesante și mai fascinante decât acum. Dacă focul din privire (luat și ca opoziție și sinonim al gheții din articolul anterior — da, și sinonim și opoziție în același timp) se stinge prea repede acele drumuri sunt pierdute și peste mult timp, în apropierea finalului iernii le vei realiza. Dacă doar va mocni stins, e de-ajuns o scânteie ceva pentru ca totul să renască precum pasărea Phoenix.
Și ca să termin în cât mai puține cuvinte, acum multă vreme, înainte de a lansa acest blog aveam un plan de a rezolva câteva din problemele din politica actuală. Da, eventual chiar și cu putere politică. Din cauza aia blogul se și chema la început Changing the World. Cu timpul, am realizat că nu mă pasionează atât de tare politica și că planul ăla e prea complicat ca să aibă vreo șansă de succes.
Cu timpul, pe lângă faptul că aia nu mă mai interesa, a început să apară în discuție un alt subiect: cele două drumuri majore de care am tot vorbit. De fapt, fațete ale aceleiași monezi întruchipate în diverse ipostaze. A Symmetry of Imperfection. Așa a început să se numească acest blog și nu la întâmplare am ales numele. O cale atât de lungă de la serialul de unde am ales numele și totuși atât de scurtă. În cele din urmă, planul a fost puțin modificat, e posibil să existe o șansă să-l pun în aplicare dar cu totul altele vor fi rezultatele. Multe s-au schimbat de când eram în anii 1 și 2 de facultate.
The evil that men do lives after them;
The good is oft interred with their bones
