Water
by Mithrandir
Castelul tau de ghiata l-am cunoscut gindire:
Sub tristele-i arcade mult timp am ratacit
De noi rasfringeri dornic, dar nicio oglindire,
In stinsele cristale ce-ascunzi, nu mi-a vorbit.
(Ion Barbu – Umanizare)
Ce au în comun titlul și motto-ul? Apa, sub diversele ei forme și înțelesuri a fost și este în continuare o metfaoră pentru multe lucruri. În funcție de starea de agregare și de context. Dar s-o luăm încet la pas.
Întâi, articolul vine foarte bine odată cu primele zăpezi din iarnă. Nu râde… citește-nainte.
Gheața. Forma solidă a apei, forma polară, eterna (excluzând fenomene recente precum încălzirea globală) calotă glaciară, răceala rațiunii pure. Atât la Barbu în multe locuri cât și în Luceafăr («Si ochiul tau ma-ngheata») dar și în străinătate la alți autori. Rațiunea pură, judecata lucidă, la rece a fiecărui lucru. Graalul și ținta alchimiștilor, piatra filosofală.
Totuși, «pure logic is the ruin of the spirit», fiecare quest se va opri la un moment dat, e dificil să înaintezi atât de mult pe tărâmuri polare. Chiar dacă se ajunge la final, chiar dacă doi și nu unul ating un nou rezultat, cunoștințele despre lume sunt în continuare mult prea reduse, fiecare lucru nou aflat deschide noi întrebări care-și vor aștepta noi răspunsuri. Sau de la același cercetător sau de la urmașii lui.
Între timp, migrația spre poli începe până la întâlnirea unei «muzici a formei în zbor», când vechile idealuri lasă loc unora mai umane, aspirațiile mari sunt încet-încet înlocuite cu alte planuri, mai micuțe, pe termen mai scurt și orientate spre a supraviețui. «Domul de ghiață se topește» sub soarele realității cotidiene.
Unii se opresc aici. Alții își dau seama că de fapt au ajuns pe insula unei nimfe și pleacă din nou. Fie spre căldură, fie înapoi spre poli. «The hero may find an interval of rest on the island of the nymph. Forgetting comrades and ship and home. Until, recalled to his great quest, he puts again to sea.» Marea, înșelătorul drum.
Cam ăsta ar fi tot circuitul, similar celui învățat mai demult cu H2O-ul în natură. Un ou dogmatic, un cerc strâmt în care toți ne căutăm norocul. Nimeni nu e înafara lui, prea sus să urci în exterior să-ți satisfaci setea.
Articol inspirat de ceva literatură citită pe fragmente pe parcursul ultimelor luni (1, 2, 3, 4, 5). Cel puțin unul din linkurile anterioare a mai fost prezent în ultimele 15 articole chiar dacă nu într-o formă inteligibilă, citibilă cu caractere latine :) Alte articole similare acestuia, inspirate vor veni, «nu spera și nu ai teamă».
I see what you did there. :D
:D Depinde ce poli. Geografici, magnetici sau Poli
Umanizare:
Prima strofa – eul liric in ipostaza omului care doreste sa cunoasca adevarurile absolute, care obosit, pentru un moment ajunge sa se resemneze: a incercat sa patrunda in tainele absolute, “dar nici o oglindire” nu i-a fost relevata, asa ca va porni in cautarea adevarului absolut sub alte forme.
A doua strofa: “Cararea mea surprinsa de umbra se opri” – incertitudinea.
A treia strofa: “Tu, muzica a formei in zbor, Euritmie!” – la Plato – muzica provocata de miscarea planetelor; Pitagora – concepea spatiul dintre Pamant si stelele fixe, asezate pe o sfera in jurul Pamantului, ca fiind un interval armonic perfect – sfera reprezinta un simbol puternic la Barbu. Dupa Aristotel si Aristoxene, pornind de la legile lui Pitagora, Soarele si Luna sunt pe doi piloni – axis mundi la Eliade si nu numai – ce formeaza Tetracordul (sir de patru sunete dintr-o scara muzicala) – analizeaza forma poeziei: strofa, ritm si rima si o sa vezi ca, de fapt, creatia este vazuta ca o forma de cunoastere universala – nu a renuntat la cautare adevarului pur, ci incearca sa il descopere sub alte forme. N-are nici o legatura cu “iti cauti norocul”.
A patra si a cincea strofa: Pamantul este o planeta magnetosfera – produce sunete in spatiu – dar cum am putea noi sa percepem aceste vibratii? unda – cerc – sfera gresita.
A sasea strofa: privirea de indreapta spre nord – Nordul – cunoasterea stiintifica – obtinerea adevarului prin stiinta. Incertitudinea incepe sa fie spulberata – “in ceasul cand penumbra la orizont descreste”; “mi s-a parut ca domul de gheata se topeste” – nu ti se pare ciudat ca “domul se topeste” exact la sfarsitul creatiei lirice? Nu are nici o legatura cu realitatea cotidiana, ci cu un alt mod de a cunoaste, fapt sustinut si de eseul pe care l-ai citit: geometria si poezia au acelasi scop: cunoasterea.
Nu o lua chiar atât de literar/literal (ambiguitate intenționată) cum ai luat-o. Te-ai prins de multe dar mai lipsește câte ceva :)