… și viață fără de moarte

by Mithrandir

One day your life will flash before your eyes.
Make sure it’s worth watching.

Partea a doua a cunoscutului basm, spart în două articole acum, spre deosebire de articolul similar publicat la începuturile blogging-ului când totul a pornit de la un articol al Anei. Nu vreau să fie dramatic dar este necesară împărțirea în două. Vorba lui Jobs, «Sorry to be so dramatic, but it is quite true».

E scris că «cea mai înaltă filosofie este gândirea la moarte». Sau, așa cum a citat Jobs, «If you live each day as if it was your last, someday you’ll most certainly be right».  Impactul pe care l-a făcut acest citat asupra lui este oarecum similar simțit și aici. Exact cum zicea el, «I have looked in the mirror every morning and asked myself: “If today were the last day of my life, would I want to do what I am about to do today?” And whenever the answer has been “No” for too many days in a row, I know I need to change something.»

Doar că nu e doar pentru a avea o direcție și o orientare în viață. Nu doar pentru a avea o metodă de cuantificare a lucrurilor făcute pe parcusul unei ore, zile, săpămâni, anotimp. De când am fost prima dată într-o anumită sală din Conservator și am văzut inscripția de acolo — «ars longa, vita brevis» — am plănuit să scriu acest articol. Deși câteva idei existau de ceva vreme înainte, a fost nevoie de un oarecare pretext pentru ca acest articol să apară.

Pentru că încă din primul an de facultate când ne întreba asistentul de filosofie dacă scopul vieții este să «devenim cel mai fericit om din cimitir», au început să apară momente de meditare la aceste secvențe. De fapt, multe au fost concentrate în perioada în care terminasem de văzut Ergo Proxy cu accentul pus pe acel raison d’etre (între noi fie vorba, aproximativ în aceeași perioadă citeam și A New Kind of Science unde totul este privit din alt punct de vedere — dar mă îndepărtez de scopul acestui articol). Plus referințe din filme clasice precum Dead Poets Society și Amazing Grace sau chiar finalul de la Troy.

Adevărul e că «no one can live forever». În schimb, creația, faptele pe care le faci astea mai rămân o perioadă. În funcție de cât de mult influențează viața celor din jur. Poate și de asta, se spune: «It matters little how we die, so long as we die better men than we imagined we could be — and no worse than we feared.» (citatul care va apare ca motto la acel articol despre care am povestit pe Facebook — într-un acces de deschidere și povestire a detaliilor private — că va apărea ultimul pe acest blog)

Numai așa se vor putea repeta într-o zi cuvintele lui Traian: «am trăit destul căci mor neînvins». Sau, parafrazând replica din Troy, «If they ever tell my story let them say that I walked with giants. Men rise and fall like the winter wheat, but these names will never die. Let them say I lived in the time of McCarthy, tamer of lambdas. Let them say I lived in the time of Ritchie.» (cei 3 giganți de care m-am legat în trecut trebuiau să apară și aici)

Modul în care omul răspunde la dilema legată de Larissa este răspunsul final la «Men are haunted by the vastness of eternity. And so we ask ourselves: will our actions echo across the centuries? Will strangers hear our names long after we are gone, and wonder who we were, how bravely we fought, how fiercely we loved?» How stupidly we’ve done mistakes?

Răspunsul nu se dă instant, durează o viață întreagă — lungă sau scurtă, liniștită sau plină de evenimente — până ce poate fi oferit. Exact în acel moment prevăzut în motto, fix înainte de epitaf, exact atunci vom da acest răspuns, în momentul în care nimic nu va mai putea fi schimbat, oricâte regrete ar mai fi.