Mad World
by Mithrandir
The universe is perfect.
You can’t improve it.
If you try to change it, you will destroy it.
If you try to cling to it, you will lose it.
Am revenit. Nu am putut sta mult departe, motivele pentru care aș fi renunțat au fost inhibate («May have been the losing side. Still not convinced it was the wrong one.»), aveam prea multe idei de articole și deja promiteau să iasă în discuții random dacă nu erau scrise aici, așa cum ar fi fost normal.
Revenind, chiar dacă e doar o parte din tot Universul, lumea e destul de ciudată. Până și cercul ăla strâmt de oameni pe care-i cunoști e destul de complicat. Nu vorbesc de cei pe care-i vezi o dată în viață, de cei cu care interacționezi doar de câteva ori — de regulă când au ei nevoie de tine și doar atunci. De data asta e vorba de cercul ăla foarte strâmt de cunoscuți pe care-i consideri destul de apropiați.
Pentru că fraza «Live with a man 40 years. Share his house, his meals. Speak on every subject. Then tie him up, and hold him over the volcano’s edge. And on that day, you will finally meet the man.» este destul de adevărată. Orice drum nou va produce schimbări și aici. Într-o lume atât de mică încât 6 persoane sunt de-ajuns, drumuri noi apar la fiecare pas. De aceea lumea e și destul de largă în același timp, niciodată nu poți presupune că toți cei din jur vor reacționa așa cum te gândești tu că o vor face, mereu există răspunsuri neașteptate. Și nici măcar metode de tip predictor-corector sau bucle de reacție și stabilizatoare nu ajută, nu ai timp să le implementezi, să le testezi și să le folosești. Dinamica e mult prea rapidă, legile după care e guvernat acest spațiu sunt extrem de complicate și neinteligible. Nu știi când încrederea ți-e zdruncinată de o simplă minciună, nu știi când revine înapoi după un moment de sinceritate la care nu te așteptai. Nu știi când secretul pe care-l zici cuiva nu ajunge în urechile celor care nu ar fi trebuit să afle niciodată de el. Voi mai sparge paragraful ăsta de câteva ori în alte câteva postări, mai teoretice și mai formale — sper să nu plictisesc în ele, eventual pot fi sărite dacă fomalismul matematic e prea rece.
Practic, pot spune acum: «I’ve been around enough to understand how ignorant I am» Multe lucruri le-am considerat ca fiind acolo, trebuind doar să întind mâna și să le ajung. Puține erau, multe sunt în mișcare și distanțele astea evoluează într-o metrică ne-euclidiană, într-o lume ce nu ascultă de nici o lege a mecanicii.
Oricum, dacă e greu pentru un om să învețe asta, poate nu e la fel dacă băgăm ceva algoritmi de ml. Cine știe, poate la un moment dat cineva va trece testul MM-1: «given a list of people and their current relationship statuses, properly predict what will happen after one of them finds something new about another». Eventual, pe o listă destul de mare de persoane. Cam asta va deveni o temă a unui mare număr din articolele următoare, chiar dacă nu apare explicit prezentată. Împreună cu alte câteva teste similare — simple idei momentan — ce vor trebui formalizate și elaborate mult mai în clar, exact ca cea de mai sus în viitor.
«Are we human because we gaze at the stars, or do we gaze at them because we are human?» (de undeva dintr-un film văzut în prima sesiune). Cam atât am avut de spus. Un tag nou, alături de cel introdus acum câteva săptămâni. I’m back.
PS: Tot din seria drumurilor, citiți-l puțin pe Barbu ca să vedeți exact ce și cum sunt cele 2. Pentru început, ceva necifrat, până la «Umanizare» mai este:
Posomorîta lor înlantuire
Nu e decît un spasm încremenit –
Suprema încordare de granit,
Ramasa dintr-o alta întocmire.
Demult, cînd dorul lor nebiruit
Îi logodi cu vasta stralucire,
Un brat semet au repezit spre fire…
Dar gheata înaltimii l-a-mpietrit.
Si-n vremea ce c-un gest de renuntare
Atîtea stînci expira-n vijelie,
Suvoiul apei neîncapatoare,
- Serpuitoare forma vesnic vie –
Prin necuprinsa zarilor cîmpie
Se-ndreapta catre mari odihnitoare…
(Barbu – Munții)
