A symmetry of imperfection

Facts of lore

The Opposites of Attraction

cu 4 comentarii

După ce am văzut primul anime cu ochi diferiţi de ai unui copil care nu înţelege multe am primit o recomandare din partea lui Dorin. Deşi ceea ce mi-a sugerat el avea 24 de episoade, aparent, eu am prins seria lungită cu câteva episoade suplimentare ceea ce a fost foarte benefic. Chiar dacă mi-a zis că are o poveste originală, pe vremea aia nu aveam chef de anime-uri şi preferam să văd alte filme sau să fac alte chestii. Până ce am văzut un episod din Ergo Proxy într-o seară în Piranha. După care am văzut mult mai târziu şi o scenetă din altceva. Acum am trecut la sezonul numărul 4: Wolf’s Rain, cel care ar fi trebuit să fie al doilea dacă mă luam după recomandări. Din fericire (sau din păcate) nu m-am luat după recomandări că altfel ar mai fi fost 2 chestii care ar fi trebuit să le văd. Vacanţa e lungă oricum, poate o eventuală re-recomandare a lor m-ar face să le descarc şi să le văd (descărcarea legală, fără a folosi torenţi <– inside joke).

O poveste cu totul originală. Coloană sonoră superbă. Animaţii genial realizate. Personaje bine construite şi răsturnări de situaţie neaşteptate. Ar fi o recomandare bună pentru multe persoane, chiar şi cele cărora nu le plac deloc filmele de acest gen. De la savantul care uită complet de viaţa socială pentru a-şi continua munca de cercetare şi care, după ce subiectul cercetării este furat, uită şi de locul natal în goana după cunoaştere până la omul ignorant care reacţionează conform cu ceea ce a văzut (deşi nu a văzut nimic semnificativ) şi ignoră orice lucru care i-ar sugera că acţionează greşit până aproape de finalul în care este ajutat mai mult de ceea ce ura decât de ceea ce considera ca fiind aliat, totul este vizibil aici. Personaje care au renunţat la drumul lor din cauza unor pericole şi, cu timpul, au decis să-i oprească şi pe alţii a folosi acel drum. Personaje care ştiu că nu pot atinge finalul drumului dar merg din prietenie pentru ceilalţi până aproape de final. Oameni care ştiu că ceea ce se află la finalul drumului nu este pentru ei şi decid că nici pentru alţii nu trebuie să existe acest final. Etc.

Puteţi vedea un personaj care a crezut mult timp că merge pe drumul cel bun până la o întâlnire absolut întâmplătoare când a deschis ochii şi a observat că era pe jumătate ceea ce vâna. Mult mai important se poate vedea (şi asta m-a atras cel mai tare, era normal) determinarea unui caracter de a-şi atinge idealul, determinare care-l face să renunţe la o viaţă eternă şi liniştită aproape de ideal. Dar o determinare insuficientă în momentul în care rămâne singur pe acel drum, chiar dacă este la un pas de finalul lui. Învins, fără prieteni în viaţă, ştiind că nu mai există un element esenţial pentru atingerea scopului final, Kiba renunţă şi el la luptă, exact în momentul final în care ultima poartă a drumului se deschide.

Recomand sezonul multor persoane. Dacă aveţi dubii mă puteţi întreba dacă vi-l recomand şi vouă sau nu.

Offtopic 1: 5 * 22. Ştiţi ce înseamnă asta: finalul titlurilor în engleză pentru că nu mă voi apuca de alte seriale (deşi există un proiect în formă incipientă care ar putea da oarecum un alt sens acestei afirmaţii).

Offotpic 2: Căutând primul link am dat peste ultima mea filosofie despre ingineri şi oamenii de ştiinţă. (Cred că e ultima:P). Nu voi comenta acum prea mult dar spun doar că a fost o lectură inspirantă, dacă pot zice asta. Mâine un Quine-McCluskey, azi mă opresc şi mă apuc de alte lucruri.

The Hero may find an interval of rest
On the island of the Nymph,
Forgetting comrades and ship and home.
Until, recalled to his Great Quest,
He puts again to Sea.

Written by Mithrandir

marţi, 7 iulie 2009 la 19:40:31

4 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Musai (dar musai!) trebuie să vezi Serial Experiments: Lain cândva. Mostly because of the lisp easter egg (and a thousand other reasons i don’t wanna mention here). Sigur, toate la timpul lor.

    spyked

    marţi, 7 iulie 2009 at 22:17:35

  2. Algoritmul lui Dragos este mai cool si mai tare decat Quine-McCluskey!! :D

    Laura

    marţi, 7 iulie 2009 at 22:56:40

  3. Hmmm. Deja m-ai făcut curios…

    Se va vedea.

    Mithrandir

    miercuri, 8 iulie 2009 at 6:31:35

  4. E licenţiat open-source? :P

    Mithrandir

    miercuri, 8 iulie 2009 at 6:31:51


Lasă un Răspuns