Tinerete fara batranete si viata fara de moarte

by Mithrandir

Titlul unui clasic basm. Si – putin modificat – titlul unei pagini dintr-un blog de pe wordpress. Intai am vrut sa comentez acolo dar am realizat ca merge legat si aici, ca mi se potriveste si mie. Asadar, pornind de la textul acestui comentariu voi face o lunga abureala aici.

“Incep intai cu un citat din Blaga, pe care cred ca-l stii ca oricine altcineva:

“Opreste trecerea.
Stiu ca unde nu este moarte nu este nici iubire si totusi te rog:
opreste, Doamne, ceasornicul cu care ne masori destramarea”

(Sper sa apara bine aliniat)

Continui cu un alt citat:

“The great use of life is to spend it on something that will outlast it.” (James Adams)

Suntem oameni pentru ca avem constiinta faptului ca timpul trece. Si avem o mare incertitudine prezenta in fata noastra tot timpul: ce va fi dupa ce vom trece dincolo? Cum vor vorbi cei care au ramas despre noi dupa ce am plecat dintre vii? Cate vise vom reusi sa ne indeplinim pana atunci? Cate esecuri vom intampina? Cat bucurii vom avea pana atunci?

Dupa cum vezi, o groaza de intrebari fara raspuns, toate provenite de la un cuvant simplu, o oarecare notiune fizica numita timp. Poate ca asta este motivul pentru care vrem sa ramanem cat mai mult tineri, sa avem parte de o tinerete fara batranete. O viata fara de moarte nu ne poate fi oferita noua oamenilor de rand, doar cei mai mari dintre noi ajung sa obtina o forma de viata fara de moarte: Eminescu, Goethe, Newton, Einstein,… Ceilalti suntem sortiti disparitiei dupa un oarecare numar de generatii.

Eu cred ca aceasta este cauza principala pentru care noi oamenii am vrea sa traim vesnic si sa fim mereu tineri.

Pana acum ti-am spus despre partea cu viata fara de moarte. Trecem acum la partea tineretii vesnice: citit invers si cu o oarecare asociere de termeni ajungem la _tinerete lunga cat de lunga e viata_. Pentru aceasta parte nu am decat un citat de spus, ca ma grabesc la facultate: “Imbatranim cu fiecare renuntare. Suntem tineri cat nu ne resemnam dar devenim batrani in momentul in care ne resemnam”“

Partea scrisa in italic era continutul comentariului. Dar pentru ca a trebuit sa plec si nu am vrut sa-l las asa incheiat in plop, l-am salvat in notepad, astepand sa ma intorc si sa-l continuu. Intre cursuri insa m-am gandit si mi-am dat seama ca pot lega de acest comentariu un entry pe care l-am promis de mult, va las placerea sa descoperiti care e – no prizes intended.

Pornesc tot de la al doilea citat. Este unul dintre motto-urile mele, pe langa cel despre cunoastere (“Knowledge means power but in the use of knowledge the real power lies“) si cele preluate din Andromeda (“If hope is the engine of the soul, Then duty is the navigator… And love is the fuel. This is the mathematics of tears.“, “Between birth and death lies desire, desire for life, for love, for everything good. And this is the source of all suffering“, “The universe is bound in equal parts by arrogance and altruism. Any attempt to alter this would be suicide.” si “Any fool can be honest, for it is only what he knows. A wise man is aware of when to share the truth.” si inca unul care nu-mi permit inca sa-l spun)

Toate acele intrebari mi le-am pus si eu de multe ori in ultimii ani. Astfel am ajuns la acea concluzie trista ca numai cei putini au acces la un tip de imortalitate. Mi-as dori si eu sa ajung odata la fel de celebru ca unul dintre acele personaje sau oricare altele, sa raman in istorie. Nu vreau sa mor cel mai fericit om din cimitir, nici cel mai bogat dintre cadavrele de sub pamant. Tot ce-mi doresc este ca la sfarsitul vietii sa pot spune: “Am trait destul caci mor neinvins (Traian) Mi-am atins sensul vietii, stiu ca voi fi unul din cei amintiti mult timp din cimitir si ca voi trai prin amintirea pe care o las in urma“

Dar pana acolo e un drum lung de parcurs, un drum stramt, fara loc de popas, plin de primejdii si labirintic. Multi incearca sa apuce pe acest drum dar putini parcurg o portiune semnificativa din el. Asta si din cauza ca dupa o anumita bucata facuta pe acest drum nu mai exista cale de intoarcere pentru ca se pierde o buna parte din contactul cu sfera reala a umanitatii care va imbatrani si muri. De regula insa, acest moment apare in momentul in care se si intrezaresc niste reusite la orizontul acestui drum. Este momentul in care se alege: continui sa merg pe aceasta cale sterila spre acel rezultat pe care-l vad la orizont, desi stiu ca ar putea fi o fata morgana si ca nu m-as mai putea intoarce niciodata pe un drum batut de restul oamenilor sau ma intorc acum si voi trai mereu cu regretul ca am renuntat la ceva care mi-ar fi permis sa-mi ating scopul de la finalul acelui drum pustiu. Regret sa spun dar in acest moment ma aflu intr-un asemenea punct de cotitura. Pana acum am avut deja parte de sute de miraje – se pare ca Morgana a fost o fata darnica cu mine. Incep sa cred ca nu voi reusi acest lucru, ca nu voi reusi sa fac nimic in viata si ca voi ramane cautand pe drumuri pustii pana la final. In ciuda tuturor incurajarilor (Iulia, Oana, faza cu NASA,…) nu am gasit inca nimic care sa-mi permita sa spun da, am gasit un indrumar pe acest drum, stiu pe unde trebuie sa apuc. Altii aveau deja la varsta asta aparute lucrari care apoi vor fi premiate cu Nobel. Altii lucrau deja in institute de cercetare, cercetandu-si propriile idei. Dar nu eu, eu inca nu am gasit ceva care sa-mi permita asa ceva. Se pare ca nu prea mai am cum sa inaintez pe drum.

Si nici inapoi nu ma mai pot intoarce cu propriile mele puteri. Am fost azvarlit pe aceasta cale la un moment dat si pana m-am trezit deja depasisem primul punct unde ma mai putea intoarce. S-ar parea ca sunt fortat sa raman pe loc, suspendat intre cer si pamant, intre imortalitate si o viata de om normal care-i va admira pe ceilalti care au stiut sa zboare mai sus decat el spre acest cer atat de departe de noi si totusi atat de aproape incat soarele ne poate topi aripile icarice, prevestind viitoarea prabusire in neant.

Sunt un norocos insa. Ma aflu in situatia in care o anumita intamplare norocoasa, un anumit cuvant vor putea sa-mi imprime acel mic impuls necesar de a continua intr-o directie sau alta. Am avut parte de intamplari si cuvinte de astea de cand am cerut prima data asa ceva dar nici unul nu a fost suficient de puternic sa ma extraga din aceasta groapa de potential. Porneam intr-o directie si dupa un timp ma intorceam inapoi spre acest punct mort. Aripile nu vroiau sa ma duca mai sus dar nici nu se topeau…

Visez insa si un al treilea drum, un drum aflat la mijlocul acestora doua, un drum mai greu de gasit dar care va merge spre ambele destinatii simultan, chiar daca nu le poate atinge pe amandoua. Va fi nevoie doar de un salt pe unul din ele la un moment dat cand va exista certitudinea unui esec pe celalt drum. Astfel, totul s-ar rezolva. Pentru a gasi insa acest al treilea drum am nevoie tot de ajutor, ar trebui gasit cineva care cauta raspuns si el la anumite intrebari pentru ca, intr-o simbioza perfecta, ajutandu-ne reciproc, sa ajungem ambii la destinatie…

Revenind cu capul pe pamant, trezindu-ma la realitate in dau seama ca am aburit destul de mult pe-aici. Nu sterg nimic totusi si postez asa. In fond, aici nu este decat interpretarea unor mituri vechi din perspectiva filmului “A beautiful mind” si a altora de felul lui. Acum ma intorc la viata normala a unui om normal si la munca sisifica pe care o duc. Pana acum le-am balansat suficient de convenabil pentru mine, chiar daca altora nu li s-a parut a fi la fel. Gata. Un alt comunicat pe aceasta tema va fi mai optimist, sper si promit. Si doar stiti ca imi tin toate promisiunile pe care le fac…

Pana atunci priviti acest comunicat ca acel raspuns pe care i l-am promis asistentului de filosofie cand ne-a intrebat care e sensul vietii. Acelasi era pentru mine si atunci ca si cel de acum. Numai ca atunci nu aveam argumente pentru asa ceva.

Gata, serios, acum am plecat.